Margherita de la Clejani, la un pas de închisoare după ce ar fi bătut două femei! „Viorica și Ioniță au rezolvat problema”
Familia Clejanilor este implicată de câteva săptămâni într-un scandal de proporţii. Fulgy, mezinul familiei, a făcut mai multe declaraţii controversate pe reţelele de socializare, acest lucru reuşind să şocheze toată România. Dacă tânărul este în continuare subiect de dezbatere, mulţi se întreabă ce face sora lui, Margherita, care a încercat să stea departe de tot ce s-a întâmplat.
În urmă cu câteva zile, Viorica şi Ioniţă de la Clejani au fost invitaţi într-o emisiune TV, acolo unde au vorbit despre lucrurile care se întâmplă în familia lor.
Printre altele, celebra cântăreaţă a fost întrebată şi de fiica sa, despre care a declarat faptul că este foarte bine și că se dedică în totalitate magazinului său de haine. Același lucru îl putem observa și pe contul de Instagram al vedetei, care postează aproape zilnic creațiile sale
„Marga este bine, cu magazinul ei, cu rochițele ei”, a declarat Viorica de la Clejani în cadrul unei emisiuni TV.
Scandalurile în care a fost implicată Margherita de la Clejani
Deşi acum doreşte să stea departe de scandalul provocat de fratele său, în trecut Margherita le-a făcut şi ea probleme părinţilor săi.
Prima ceartă pe care tânăra a avut-o în faţa camerelor de luat vederi a fost chiar cu tatăl său, pe vremea când avea doar 19 anişori şi îşi dorea cu orice preţ să intre în rândul domnişoarelor de oraş şi să îşi pună silicoane.
„Chiar dăcă tatal meu nu este de acord, eu îmi pun silicoane, ca să mă simt bine în pielea mea. Tata a zis: . Este decizia mea, sunt majoră, pot să fac ce vreau”, declarat Margherita în 2012.
Chiar dacă tatăl său nu a fost de acord cu acest lucru, visul Margheritei s-a împlinit ba chiar le-a arătat în toată splendoarea într-o vară pe plajă, lucru ce l-a înfuriat şi mai tare pe tatăl său.
„Să le ia dracu de silicoane. Silicoanele sunt pe primul plan… Nu e corect să stea la plajă dezbrăcată. Eu nu sunt de acord cu ele, mai bine să-şi ia 20 de cărţi să le citească. În cap trebuie să implanteze carte”, spunea Ioniţă, la Acces Direct.
Fiica Clejanilor a picat BAC-ul de două ori
La capitolul „şcoală”, vedeta nu şi-a dat prea mult interesul. Margherita le-a dat emoţii serioase părinţilor săi în anul 2011, atunci când a dat pentru prima dată bacalaureatul. Presa scria la acea vreme faptul că tânăra a adormit în sala de examen.
„Anul acesta voi încerca din nou să dau BAC-ul, căci anul trecut am adormit cu capul pe bancă la una dintre probe și am fost exclusă de la Bacalaureat”, declara Margherita pentru click.ro.
Nici a doua oară nu a fost cu noroc, pentru că bruneta a picat cu numai două sutimi, obținând media 5,98. În toamna lui 2012, Margherita a reușit să promoveze Bacalaureatul, cu o medie finală de 6,65.
„Am scris opt pagini şi am plecat ultima din clasă, pentru că m-am concentrat foarte mult. Îmi zbârnâie şi acum creierii în cap. Sper că a treia oară să-mi poarte noroc, că nici nu-l mai dau. Dacă şi acum pic, sunt mai pornită ca niciodată să mă răzbun pe toţi profesorii. Voi face o grevă în învăţământul românesc şi voi merge la toate televiziunile să fac scandal”, declara Margherita la vremea respectivă.
Dosar penal pentru că a condus sub influența drogurilor
Lucrurile s-au înrăutăţit se pare, pentru tânăra care avea un viitor strălucit şi asta pentru că, spuneau părinţii săi anturajul a schimbat-o radical pe fiica lor.
Din nefericire, anul trecut bruneta a provocat un accident rutier, iar după primele cercetări s-a descoperit că artista a consumat substanţe interzise. Întrebată cum s-a întâmplat incidentul, Margherita a făcut o serie de dezvăluiri şocante…
„Mă uitam în oglindă și îmi făceam buzele. Veneam de la terasă. Să nu începem cu aberațiile astea. Nu am consumat alcool, alcoolul nu a ieșit, drogul nu a ieșit. Am accidentat pur și simplu o mașină. Veneam de la o petrecere. Nu e treaba ta dacă s-a consumat sau nu alcool. Nu o să mai declar nimic pentru presa din România, eu sunt de la Hollywood”, a fost declaraţia Margheritei.
Ulterior, tatăl ei, Ioniță de la Clejani, a încercat să explice comportamentul fiicei sale, dar şi al soţiei care extrem de nervoasă a pus furtunul din curte pe jurnalişti.
Cum a scăpat Margherita de la Clejani de închisoare
Ultima boacănă pe care tânăra a făcut-o ar fi putut să se termine foarte urât pentru aceasta. Vedeta a fost la un pas de a intra în închisoare, după ce două femei au făcut plângere penală, susținând că au fost lovite și înjurate de Margherita de la Clejani.
Totul a avut loc la magazinul de haine pe care tânăra îl deţine într-o zonă bună a Capitalei. Angajatele unei agenții imobiliare au apăsat butonul de panică, iar la fața locului s-a deplasat, imediat, un echipaj de poliție. Conform spuselor acestora, artista nu ar fi fost deloc coerentă și le-ar fi amenințat cu moartea. Pentru a scăpa de furia vedetei, cele două femei s-au închins în toaleta agenției și au așteptat intervenţia oamenilor legii.
Deși situația acesteia a fost extrem de dificilă, părinţii acesteia au reuşit să se înţeleagă cu femeile agresate, iar acestea şi-au retras plângerea împotriva Margheritei.
“Nu mai știu nici ei, săracii, ce să facă și cum să îi mai ajute pe copiii ăștia. Sunt terminați și psihic, și financiar. Viorica și Ioniță au rezolvat problema, dar probabil nu au scăpat prea ieftin. Margherita spune de fiecare dată că se cumințește, dar nici gând de așa ceva. Parcă este din ce în ce mai rău. Poate au greșit și părinții pentru că i-au făcut mereu pe plac, au cocoloșit-o, i-au dat tot ceea ce și-a dorit”, a declarat un apropiat al familiei pentru impact.ro
Sursă foto: Arhivă Ciao